home

 

Ursi Panda, Drumul Ceaiului, Croaziera pe Yangtze si Avatar

 

CHINA DE POVESTE

 

Beijing - Chengdu - Kunming - Shilin - Drumul Ceaiului - Yunnan - Dali - Xizhou - Lijiang - Baisha - Croaziera pe Raul Yangtze: Chongqing - Fengdu - Defileele Qutang - Wuxia - Xiling - Yichang - Rezervatia Wuliangyuan - Parcul National Zhangjiajie - Zhangjiajie - Shanghai

 

Ati auzit uneori remarca "e un taram de basm", ca referire la diversele coltisoare minunate ale planetei noastre, insa putini dintre noi au avut ocazia sa vada cu ochii lor un loc care nu este un taram de poveste, ci chiar o poveste in sine… Va propunem o poveste, una chinezeasca, cu cele mai uimitoare minuni ale naturii, locuri care au inspirat poeti si pictori dar si scenaristi contemporani de film. Va veti intalni cu ursii Panda, veti pluti pe maiestosul fluviu Albastru, Yangtze, veti admira "padurea de piatra" de la Shilin, veti intra pe "Drumul Ceaiului" in Yunnan, spatiu de poveste cu cele mai multe minoritati etnice, veti poposi in vechiul oras Lijiang declarat Patrimoniu Mondial UNESCO, veti recunoaste in Parcul National Zhangjiajie unele cadre naturale folosite in super-productia cinematografica Avatar si va veti incheia povestea chinezeasca in Shanghai, "Perla Orientului".

 

Perioada: 17.05 - 01.06.2024

 

Ziua 1 / 17.05.2024: Bucuresti - Doha

intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul Henri Coanda, la ora 16:30 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 220 (18:45 / 23:15).

Ziua 2 / 18.05.2024: Doha - Beijing

Din Doha se va pleca spre Beijing cu zborul QR 892 (01:45 / 15:00). Dupa sosire ne vom intalni cu ghidul local, care ne va insoti intr-un scurt tur panoramic in Beijing, capitala Republicii Chineze, cunoscuta si sub vechiul nume Peking, care adaposteste peste 17 milioane de locuitori. Orasul este perceput de chinezi ca "un taram al fagaduintei", datorita posibilitatilor multiple de petrecere a timpului liber. Totodata, Beijing ramane unul dintre cele mai incarcate de istorie orase ale Chinei, detinand o colectie incredibila de obiecte istorice si de arta, expuse in mai mult de 50 de muzee, numeroase teatre si centre culturale. Vom vedea celebra piata Tian'An Men, cea mai mare piata publica din lume, intinsa pe 40 de hectare, care gazduieste un amestec impresionant de monumente antice si moderne, fiind situata in inima orasului. Cina la un restaurant local si cazare la Hotel Mercure Beijing Downtown 4* (sau similar 4*).

Ziua 3 / 19.05.2024: Beijing - Chengdu

Mic dejun. Dimineata vom vizita Palatul de Vara, ridicat in anul 1750, supranumit "Gradina Undelor Clare", chintesenta arhitecturii gradinilor chinezesti, datorita imbinarii perfecte a operelor arhitectilor chinezi cu peisajul natural reprezentat de Lacul Kunming si dealurile care il inconjoara. Vom vizita vizita apoi Palatul Imperial (Orasul Interzis), un complex de cladiri construit de imparatul Yongle (acelasi care a construit si Templul Cerului), in care au locuit 24 de imparati din dinastia Ming si Qing si care, cu cele 9.000 de camere, este cel mai mare din lume; cateva dintre marile sali sunt folosite ca muzee care adapostesc impresionante colectii ale artei chinezesti. Cladirile interioare sunt construite din lemn pe fundatie de piatra si poarta nume precum armonie, puritate, liniste sau longevitate. Dejun pe parcursul vizitelor. Transfer la aeroport pentru zborul spre Chengdu, capitala provinciei Sichuan din sud-vestul Chinei, orasul hibiscusului, floarea simbol a orasului. Vorbind insa despre simboluri, orasul a devenit la randul sau un simbol al dezvoltarii economice din sud-vestul Chinei, ambitiosul oras putandu-se mandri cu cea mai mare cladire din lume, Global Center, finalizata in anul 2013. Cina la un restaurant local si cazare la Hotel Tianfu Liya 4* (sau similar 4*).

Ziua 4 / 20.05.2024: Chengdu - Kunming

Mic dejun. Dimineata vom vizita Centrul de Cercetari si Reproducere a Ursilor Panda gigant, locul in care specia aflata in pericol de disparitie a fost salvata, o uimitoare oaza de liniste, un sanctuar in care naturalistii au recreat cat mai fidel posibil CONDITIIle naturale in care traiau "ursuletii". Vom vizita apoi Parcul Colibei Poetului Du Fu, (712 - 770 e.n.), unul dintre cei mai importanti poeti chinezi din timpul dinastiei Tang, urmata de o plimbare prin pitorescul cartier vechi. Dupa dejun vom vizita Manastirea Wenshu Yuan, care adaposteste cel mai bine pastrat templu budist din regiune, unde vom putea admira o impresionanta colectie de picturi si caligrafii, sutre stravechi si un numar impresionant de statui ale lui Buddha, confectionate din cele mai diverse materiale. Transfer la aeroport pentru zborul spre Kunming, numit orasul primaverii eterne datorita climatului bland si al florilor pline de culoare. Capitala provinciei Yunnan, situata in sud-vestul Chinei, la granita cu Vietnam, Laos si Myanmar, are o istorie de peste 2.400 de ani, fiind in prezent un important centru politic, economic si cultural. Orasul are un numar impresionant de muzee, galerii, universitati si temple, printre care unul din timpul dinastiei Ming. Orasul fascineaza prin alaturarea dintre vechi si nou si nu rareori vom fi surprinsi de faptul ca o casa veche din lemn sta inca in imediata vecinatate a unui zgarie-nori. Kunming, fosta poarta a Drumului Matasii, are de asemenea o frumoasa si foarte bogata gradina botanica. Transfer pentru cina, dupa care ne vom caza la Hotel Uchoice 4* (sau similar 4*).

Ziua 5 / 21.05.2024: Kunming - Shilin - Kunming

Mic dejun. in aceasta zi vom face o excursie de neuitat, la aprox. 85 km departare de Kunming, unde mii de stanci inalte strapung pamantul pe o suprafata de aprox. 400 km2, pentru a forma ceea ce localnicii numesc Shilin, adica Padurea de Piatra, care pe vremea Dinastiei Ming era cunoscuta drept "intaia minune a lumii", in prezent declarata Patrimoniu Mondial UNESCO. Geologic, formatiunile bizare care variaza din punct de vedere al formei si al inaltimii, au fost modelate in calcar, de ploaie si de vant in urma cu peste 270 milioane de ani, drept pentru care exista si un numar insemnat de pesteri pline de stalactite, stalagmite, stalpi si iazuri cu apa. Printre stancile cele mai faimoase se numara Silueta Ashimei - personaj de legenda pentru populatia locala, Sani, Cantecul lui Shi Ba Xiang, Varful Lotusului, Tulpina Cerului, Varful Spadei, Chemarea Departarii, ale caror povesti le vom afla de la ghizii locali. Multe legende au izvorat de-a lungul timpului din imaginatia locuitorilor Sani, cea mai frecventa vorbind despre stramosii acestui neam si motivul pentru care au ales sa se retraga in acest mediu aparent ostil. Dejun in timpul vizitelor. in continuarea zilei vom vizita un sat al minoritatii Yi, una dintre cele 56 de minoritati ale Chinei. Transfer pentru cazare in Kunming la Hotel Uchoice 4* (sau similar 4*).

Ziua 6 / 22.05.2024: Kunming - Drumul Ceaiului - Yunnan - Dali

Mic dejun. Plecare spre Dali, oras din timpul dinastiei Ming, una dintre portile aflate pe Drumul Matasii, asezat intr-o zona de o rara frumusete, intre argintiul muntilor Cangshan cu varfuri de 3.500 m inaltime si Lacul Erhai, de culoarea jadului. Pe parcurs vom vizita orasul vechi Yunnan, aflat pe vechiul drum al ceaiului, la fel de cunoscut in vremurile stravechi ca Drumul Matasii. Ceaiul a fost descoperit de imparatul Shennong in anul 2737 i.Hr. in timp ce bea dintr-un vas cu apa fierbinte la umbra unui copac, cand, cateva frunze i-au cazut in vas. Drumul Ceaiului, care lega provincia Yunnan cu platourile Tibetane, era esential pentru locuitorii Tibetului, ceaiul fiind singura sursa de vitamine a acestora. Sosire la Dali, unde vom vizita cele 3 pagode budiste, dintre care cea mai inalta, Qianxun, cu o inaltime de aprox. 70 m, este una dintre minunile arhitectonice ale Chinei dinastiei Tang, asemanatoare Pagodei Gastei Salbatice din Xian. in pagoda au fost descoperite statui ale lui Buddha din aur, argint, lemn si cristal precum si peste 600 de ierburi folosite in scopuri medicinale. Dejun in timpul vizitelor. Timp liber pentru plimbare in orasul vechi. Cazare in Dali la Hotel Landspace 4* (sau similar 4*).

Ziua 7 / 23.05.2024: Dali - Xizhou - Lijiang

Mic dejun. Dimineata vom face o croaziera pe Lacul Erhai, dupa care vom vizita Xizhou, care in traducere inseamna prefectura fericita, un sat cu aprox. 2.500 de rezidenti care isi pastreaza aparenta traditionala, ocupandu-se cu agricultura si bucurandu-se de o viata linistita. Mai mult de 100 de locuinte din Xizhou sunt trecute in patrimoniul cultural, caracteristic fiind echilibrul intre simplitatea si eleganta detaliilor. Dejun in timpul vizitelor. Plecare spre Lijiang, cel mai bine pastrat oras antic din China, declarat Patrimoniu Mondial UNESCO in anul 1997. Orasul vechi pastreaza culoarea locala, cladirile de aici fiind chintesenta mostenirii culturale a regiunii. Cazare la Hotel Wangfu 4* (sau similar 4*).

Ziua 8 / 24.05.2024: Lijiang - Baisha - Lijiang

Mic dejun. Vom incepe ziua cu o plimbare prin Parcul Dragonului Negru, inconjurat de coline inalte, care apara suprafata apelor de vanturile de munte, o intruchipare a linistii si echilibrului, caracteristicile chinezesti traditionale. Vom vizita in continuare Muzeul Dongba, al minoritatii Naxi care traieste langa munti, descendenta din nomazii tibetani, avand multe lucruri comune cu acestia, la ei intalnindu-se si astazi puternice urme de matriarhat. Zeitatea lor suprema este Sanduo, protector al tuturor celor care au viata, care este reprezentat imbracat in alb, calarind un cal tot alb. Religia lor, Dongba, in traducere inteligent, reprezinta un amestec animist in care omul si natura sunt pe jumatate frati, cu acelasi tata, dar cu mame diferite. Peisajele muntoase ale zonei vor fi completate de spectaculosul Munte inzapezit al Dragonului de Jad, care, privit dinspre partea veche a orasului Lijiang, pare un dragon iesit din nori. Regiunea este dominata de Varful Shanzidou, cu inaltimea de 5600 m, cel mai inalt dintre cele 13 piscuri ale muntelui Dragonului de Jad. Pentru populatia bastinasa Naxi, muntele este considerat a fi sfant, iar in vechime, tinerii indragostiti isi sacrificau viata aici pentru a scapa de casatoriile aranjate. Optional, pentru a admira peisajul spectaculos al zonei veti putea urca cu telecabina pe Muntele inzapezit al Dragonului de Jad. Dejun in timpul vizitelor. Ne vom indrepta in continuarea zilei spre satul Baisha, localitatea nisipului alb, pentru a admira frumoasele fresce ale templului cu acelasi nume, care dateaza din timpul dinastiei Ming. Frescele ne vor "spune" povesti taoiste, budiste si tibetane privite prin ochii celor din populatiile Naxi, Tibetane, Bai si Han. Tot aici vom vedea faimoasa fresca Sidarta Gautama care-l reprezinta pe intemeietorul budismului Sakyamuni. intoarcere in Lijiang unde vom avea timp liber pentru plimbare in orasul vechi, cu stradute pitoresti, magazine cu suveniruri si restaurante. Cazare in Lijiang la Hotel Wangfu 4* (sau similar 4*).

Ziua 9 / 25.05.2024: Lijiang - Chongqing - Croaziera de 5* pe Raul Yangtze

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Chongqing, oras cu o populatie de aprox. 12 milioane de locuitori, al treilea oras al Chinei dupa numarul de locuitori, dupa Shanghai si Beijing, locul in care Raul Jialing intalneste Fluviul Yangtze, al treilea ca debit din lume, dupa fluviile Amazon si Congo. Fluviul Yangtze, leaganul civilizatiei chineze, este un izvor neintrerupt de mituri si legende, care strabate peste 6.000 de km de pe platourile inalte ale Tibetului pana in apropiere de Shanghai, unde se varsa in Marea Chinei de Est. Fluviul are mai multe denumiri, chinezii numindu-l Yangtze - Fluviul Albastru cand se refera exclusiv la cursul inferior al apei, in timp ce fluviul in totalitatea sa se numeste Chang Jiang - Fluviul Lung. Alte sectoare ale cursului, poarta denumiri locale precum: Moron Us He, Tongtian He, Jinsha Jiang, iar in Tibet, fluviul este denumit Dri-chu - Raul Femelei Iac. Dupa un scurt tur panoramic al orasului Chongqing ne vom imbarca pe vasul Yangtze Gold (sau similar), pentru a porni intr-o croaziera mirifica pe Raul Yangtze. Dejun, cina si cazare la bordul vasului.

Ziua 10 / 26.05.2024: Croaziera de 5* pe Raul Yangtze: Chongqing - Fengdu

Mic dejun la bord. Croaziera pe cel mai lung fluviu din China si din Asia, al treilea din lume, dupa Nil si Amazon, ne va oferi prilejul unic de a admira peisajele spectaculoase ale Chinei, comori culturale, orase minunate, temple, pagode si situri arheologice vechi de mii de ani, care uneori nu pot fi vazute altfel. Croaziera este o ocazie de relaxare si rasfat la bordul vaporului de lux, prilej de a admira privelistile care se succed de-a lungul malurilor. Vasul va opri la Fengdu, unde vom vizita asa numitul oras al fantomelor, lucru datorat cultului fantomelor si al vietii de dupa moarte pe care locuitorii il aveau in trecut. Pensiune completa si cazare pe vas.

Ziua 11 / 27.05.2024: Croaziera de 5* pe Raul Yangtze: Defileele Qutang - Wuxia - Xiling

Mic dejun la bord. Croaziera va continua prin regiunea celor Trei Defilee, regiune care merita denumirea de minune a lumii. Vom trece prin Defileul Qutang, cel mai scurt, cu o lungime de numai 8 km, insa cel mai inalt si mai ingust dintre cele trei. Aici, printre peretii de piatra cu inaltimi de 500 m, Yangtze, care are de obicei latimea unui lac, se ingusteaza brusc pe anumite portiuni pana la 78 m. Frumusetea peisajelor e data de inaltimea ametitoare, de peste 1.200 m a peretilor verticali de pe ambele maluri care stranguleaza valea intr-un canion adanc si ingust de 78 - 150 m, creand astfel un tablou unic. Strabatand defileul, vom avea prilejul de a afla tainele si legendele unor locuri cu denumiri cel putin ciudate, precum Peretele de Creta, Scara Meng Liang, Stanca Calugarului Spanzurat etc.. Mergand in continuare in aval, vom trece prin Defileul Wu, cu o lungime de 40 km, unde privelistea stancilor, care se inalta spre cer pana la o inatime de 900 m, este greu de descris in cuvinte. Vom face o plimbare inedita cu barca pe Raul Shennong, un afluent al fluviului Yangtze, urmand cursul raului care este flancat de pereti de stanca inalti de zeci de metri, trecand prin locuri de o frumusete unica. Ne vom intoarce apoi pe vas pentru a continua croaziera care ne va purta prin cel de-al treilea si cel mai lung defileu, Xiling, renumit pentru frumusetea sa naturala. Seara vom naviga prin Ecluza celor Trei Chei. Pensiune completa si cazare pe vas.

Ziua 12 / 28.05.2024: Yichang - Rezervatia Wuliangyuan - Parcul National Zhangjiajie

Mic dejun la bord. in aceasta dimineata ne vom desparti de vasul de croaziera si odata sositi la Yichang, vom debarca si ne vom indrepta spre cel mai mare baraj din lume, Barajul Sanxia, dat in folosinta in anul 2006, cunoscut si sub numele de Barajul Celor Trei Defilee. Hidrocentrala este cea mai mare si cea mai controversata din lume, puterea energetica generata fiind de 18.400 MW, comparativ cu puterea potentiala hidro a Romaniei, care este de 15.000 MW. Dupa aceasta vizita vom pleca spre Rezervatia Wuliangyuan, inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO deoarece adaposteste o multime de plante rare, precum magnoliile rosii si numeroase animale salbatice, zona fiind arealul ursilor asiatici gigantici, leoparzilor marmorati, salamandrelor gigantice, caprelor de Himalaya si a altor specii rare si protejate. Dejun la un restaurant local. Traseul zilei ne va purta in continuarea zilei spre Parcul National Zhangjiajie, inclus in anul 1992 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, care se intinde pe o suprafata de peste 690 km2, impanzita de piscuri, coloane de piatra si stanci ametitoare acoperite de paduri in care vietuiesc fazani aurii, maimute resus, caprioare, salamandre etc.. Transfer pentru cina, dupa care ne vom caza la Hotel Wuling Xin Tian di Choice 5* (sau similar 5*).

Ziua 13 / 29.05.2024: Parcul National Zhangjiajie

Mic dejun. Plecare spre marea intalnire cu muntii din "Avatar", filmul lui James Cameron, cu cele mai mari incasari din istorie, film care a intrecut toate recordurile cinematografice anterioare. Sursa de inspiratie a filmului, parcul national numara mai mult de 100 de platforme de observatie, iar din faimosul lift de sticla, cel mai inalt din China si probabil din intreaga lume, vom avea imaginea unui taram fantastic, o padure de stanci inalte de sute de metri, cu vegetatie in varf ca niste uriasi cu pomi si tufe pe post de par. Cea mai vizitata parte a parcului este Yuanjiajie, unde se gaseste Southern Sky Pillar - Coloana Sudica a Cerului, cea care a inspirat muntii plutitori din super-productia hollywoodiana. Varfurile si coloanele de piatra care au aproape aceeasi inaltime, creaza senzatia unei platforme suspendate, peisaj pe care-l vom putea admira din punctul numit Mihuntai - Observatorul incantarii. Dintre cele peste 3.000 de coloane adesea acoperite cu palcuri de copaci, Coloana Sudica a Cerului care se gaseste la o altitudine de 1.074 m, a fost oficial redenumita Muntele Hallelujah, dupa denumirea muntelui plutitor de pe planeta Pandora din filmul amintit, devenind emblema geografica a parcului Yuanjiajie. Tot aici vom admira si Podul din Cer, un pod natural cu o deschidere de 25 m, aflat la o inaltime de aprox. 357 m deasupra prapastiei. Dupa dejun vom continua explorarea parcului cu Muntele Tianzishan - Muntele Fiului Cerului, traditionalul epitet pentru imparatul Chinei, un munte unic, plin de grandoare, salbaticie si eleganta. Varfurile inconjurate de ceturile si aburii care domina vaile presarate cu cascade, paduri dese, lacuri, pesteri si cursuri de apa, creaza un peisaj de basm. Vom vizita in continuare Piscul Yubi si Parcul Helong, singurul peisaj realizat de mana omului in acest spatiu natural, creat de Generalul Helong, fondatorul Armatei de Eliberare. Transfer pentru cina, dupa care ne vom caza la Hotel Wuling Xin Tian di Choice 5* (sau similar 5*).

Ziua 14 / 30.05.2024: Parcul National Zhangjiajie - Zhangjiajie - Shanghai

Mic dejun. Pentru a admira peisajul uluitor al padurii de stanci zvelte din Parcul National Zhangjajie, vom urca cu telecabina din Huangshizhai - Fortareata Pietrei Galbene sau Satul Leului Galben, prilej cu care ne vom apropia la cateva palme de fantasticile stanci de gresie, "strecurandu-ne" astfel printre formatiunile carstice uimitoare, cu forme ciudate care parca tasnesc spre cer. Platforma pe care vom ajunge este locul de belvedere cel mai propice pentru a admira marele spectacol al stancilor, dintre care se remarca in mod special Pavilionul de pe Piscul Liuqige, Jinbianxi si Piscul Muzifeng. Dejun in timpul vizitelor. Transfer la aeroportul din Zhangjiajie pentru zborul spre Shanghai. Sosire in cel mai mare oras al Chinei cu deschidere la Marea Chinei de Est, pe Fluviul Huangpu. De Shanghai se leaga istoria Chinei moderne, fiind in prezent un oras ultradezvoltat, cu bulevarde largi, strazi suspendate, cladiri monumentale si peisaje urbane inedite. intalnire cu reprezentantul local si transfer pentru cazare in Shanghai la Hotel Shanghai Baia Pagoda Ssaw 4* (sau similar 4*).

Ziua 15 / 31.05.2024: Shanghai

Mic dejun. Zi libera dedicata plimbarilor individuale, cumparaturilor sau optional, tur de oras pentru a explora Shanghaiul, oras cosmopolit de care se leaga istoria Chinei moderne, fiind in prezent un oras ultradezvoltat, cu bulevarde largi, strazi suspendate, cladiri monumentale si peisaje urbane inedite. Veti vedea promenada Bund, care se intinde de-a lungul fluviului Huangpu pe mai mult de 1,6 km, strajuita de cladiri in stilul anilor '30, cartierul Pudong, care este si centrul financiar al orasului si ai carui zgarie-nori au devenit simbolul orasului. Cei care sunt interesati pot urca, pentru o priveliste unica asupra orasului, in Shanghai Tower, in prezent a doua cea mai inalta cladire din lume, care masoara 632 m inaltime. in continuare veti vizita Templul Statuilor de Jad ale lui Buddha, in care sunt expuse doua dintre cele mai faimoase statui ale lui Buddha: una din jad alb, reprezentandu-l in pozitie culcata si una din jad verde in pozitie de meditatie. Dupa dejun, veti vizita Gradina Mandarinului Yu, construita de catre un ofiter chinez in sec. al XVI-lea, in stilul arhitectural al dinastiei Ming. Scopul acestei gradini, sugerat chiar de numele acesteia, Yu insemnand a face fericit, este de a induce o stare de liniste, de a crea placere vizitatorului care descopera nenumarate pavilioane si chioscuri, precum si mici curti care rasar de o parte si de alta a aleii cu statui sub forma unor dragoni, care serpuieste in interiorul gradinii. Veti face apoi o plimbare in orasul vechi, unde se afla si un impresionant centru comercial, urmata de o incursiune pe celebra strada comerciala Nanjing, unde veti putea asista la Ceremonialul Ceaiului intr-una din renumitele ceainarii de aici. Ziua se va incheia cu o croaziera pe Fluviul Huangpu. Camerele se vor elibera la ora 12:00, insa pentru cei care doresc exista posibilitatea de late check-out, contra cost, daca optiunea se va face la INSCRIERE. Seara, transfer la aeroport pentru zborul spre Doha.

Ziua 16 / 01.06.2024: Shanghai - Doha - Bucuresti

Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 871 (00:35 / 05:40), de unde vom pleca spre Bucuresti cu zborul QR 221 (08:15 / 13:15).

 

TARIF: 3990 EURO / loc in camera dubla; Supliment single: 620 EURO

(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup maxim de 20 turisti; pt. 15-19 turisti, tariful se va majora cu 95 euro/pers.)

TARIFUL INCLUDE:

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucuresti - Doha - Beijing si Shanghai - Doha - Bucuresti cu compania Qatar Airways

- transport continental cu avionul pe rutele: Beijing - Chengdu, Chengdu - Kunming, Lijiang - Chongqing, Zhangjiajie - Shanghai

- taxele de aeroport, combustibil, securitate si serviciu pentru zborurile intercontinentale si pentru zborurile continentale (pot suferi modificari)

- transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer conditionat, adaptat la nr. de turisti

- 10 nopti cazare in hoteluri de 5* si 4*

- 3 nopti cazare in cabine standard pe vas de croaziera de 5*

- mesele mentionate in program: 13 mic dejunuri, 12 dejunuri si 8 cine

- transferurile, tururile si excursiile mentionate in program

- taxele de intrare la obiectivele mentionate in program

- vizita la Centrul de Cercetari si Reproducere a ursilor Panda gigant

- vizitarea Padurii de Piatra din Shilin

- croaziera pe Lacul Erhai

- plimbare cu barca pe Raul Shennong           

- vizitarea Parcului National Zhangjiajie

- ghizi locali

- conducator roman de grup

- asigurare in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism

 

NOTA: Taxele de aeroport incluse in tarif sunt cele valabile la data lansarii programului. in situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

 

TARIFUL NU INCLUDE:

- taxe de iesire de pe aeroporturi (in cazul in care se aplica)

- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi, etc.

- taxa de viza si procesare pentru China: 140 euro/pers. (se achita la agentie)

- bacsisuri: 50 euro/pers. pentru ghizi si soferi, mai putin pentru bagajisti (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire); bacsisurile nu se refera si la excursiile optionale

- bacsisuri pentru personalul vasului de croaziera: 25 euro/pers.

- excursiile optionale, care se pot realiza cu un numar minim de 20 participanti, tarifele acestora fiind informative; in functie de timpul disponibil, la fata locului, se mai pot organiza si alte excursii optionale propuse de partenerul local:

  • tur de oras in Shanghai: aprox. 110 euro/pers.

 

IMPORTANT! Recomandam incheierea unei Asigurari MEDICALE si STORNO de calatorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Acest mijloc de protectie financiara acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurarile MEDICALE si STORNO de calatorie se pot incheia la orice companie de asigurari care asigura acest serviciu; suma platita pentru asigurare nu este returnabila. Daca aveti nevoie de asistenta pentru a va alege asigurarea de calatorie potrivita, echipa noastra de consultanti va sta la dispozitie.

ACTELE NECESARE PENTRU OBtINEREA VIZEI SE DEPUN CU MINIMUM 20 DE ZILE iNAINTE DE PLECARE:

- pasaport valabil minim 6 luni de la data incheierii calatoriei cu 2 pagini libere pentru aplicarea vizei

- copie pasaport

- 2 foto color tip pasaport (48 mm X 33 mm) pe fond alb (nu cu tricou alb)

- viza anterioara de China, daca este cazul

- aplicatia pentru viza se face online de catre agentie, urmand ca fiecare turist sa se prezinte personal la Centrul de viza China din Bucuresti pentru inregistrarea datelor biometrice (amprenta digitala); prezenta este obligatorie la data si ora stabilite de comun acord

 

CONDITII DE INSCRIERE:

- inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor 

- diferenta de pana la 50% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 60 de zile inainte de data plecarii

- diferenta de pana la 100% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 30 de zile inainte de data plecarii

- turistul va incheia cu agentia << Contractul de prestari servicii turistice >>, la care prezentul program este parte

- in momentul semnarii << Contractului de prestari servicii turistice >>, turistul isi asuma plata diferentei stipulata in program in cazul neintrunirii grupului minim de turisti

 

NOTA:

Avand in vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementari de calatorie sa se modifice pana la data plecarii sau dupa inceperea calatoriei, independent de vointa agentiei (cum ar fi: controlul starii de sanatate, obligativitatea de autoizolare dupa intoarcerea in Romania, masuri suplimentare de igiena si formalitati vamale). Agentia nu poate fi facuta raspunzatoare, aplicandu-se termenii si conditiile contractuale standard.

 

OBSERVATII:

- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite CONDITII obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice

- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure

- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu

- prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora

- conducatorul de grup se va asigura ca programul se desfasoara conform itinerarului prezentat, va oferi asistenta in situatii de urgenta, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informatii referitoare la excursiile optionale si la itinerar cu observatia ca nu are calificarea si atestarea legala de ghid turistic

- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari

- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale

- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie si la cererea sa, va fi asistat de conducatorul de grup

- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program

- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana

- agentia poate aloca un numar de locuri cu reducere in cazul anunturilor promotiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioada limitata de valabilitate; daca acestea se epuizeaza inainte de expirarea perioadei anuntate, agentia va opri promotia fara un anunt prealabil

- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, blocarea aeroporturilor din ratiuni de securitate, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, CONDITII meteo nefavorabile etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite; totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente

- asezarea turistilor in autocar se va face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiaza de 2 locuri in autocar

- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta

- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere explicatii in interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducatorii de grup vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora

- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia ; tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, sau din alta parte, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz, un ghid local; in tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate

- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauza

- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri

- agentia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecari de teren, caderi masive de zapada si evenimente politice neprevazute, greve etc.

- selectarea preferentiala a locurilor in avion, in cadrul rezervarilor de grup, este de cele mai multe ori supusa unor reguli stricte si difera de la o companie aeriana la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptata si/sau se poate face numai cu un anumit timp in avans etc.). Ulterior achitarii unei sume pentru un loc preferential in avion, compania aeriana poate modifica fara preaviz tipul de avion si ca atare se modifica configuratia locurilor in avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de catre turist; pentru aceste situatii nu suntem raspunzatori si ne oferim doar sprijinul sa intermediem un dialog cu compania aeriana ce nu garanteaza si solutionarea situatiei

- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa detina acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insotiti de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti; d) insotitorii minorului sunt obligati sa aiba certificatul de nastere in original al copilului minor, aditional PASAPORTULui si/sau cartii de identitate

- copiii care nu poseda carte de identitate au nevoie de pasaport individual

- va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatoriei

- pentru posesorii de pasapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesara obtinerea vizelor de la ambasada din Bucuresti; in cazul neobtinerii vizei se retin penalizari pentru biletul de avion, asigurarea medicala si cheltuielile agentiei

- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati

- prezentul document constituie anexa la << Contractul de prestari servicii turistice >>